27 aprilie 2006, Oradea
Dragul meu Sorin,
Nu am un motiv să-ţi scriu şi faptul că-ţi scriu nu are nici o noimă. Te gândeşti acum… halal mod de a începe o scrisoare.
Dar să ştii că o scrisoare fără motiv e mai grozavă decât de oricare alt soi. Astfel poţi să fii sigur că neavând nici o motivaţie, nici o obligaţie şi nici o intenţie să te impresionez, voi fi cu desăvârşire sinceră.
Hm, imaginează-ţi numai… dacă ai avea o oră la dispoziţie numai să-ţi povesteşti fanteziile, sincer, serios, fără insinuări, fără să zâmbeşti în sinea ta şi fără ruşine, … ce ai povesti? Şi nu mă refer aici la fantezii sexuale… mă refer la chestii care îţi stau pe suflet.
Eu una am aşa nişte fantezii uneori, că sunt respinsă de oamenii pe care îi iubesc şi în mod eroic sufăr fără să le reproşez nimic, tăcută ca un miel şi apoi plec ca să îi las să o ia de la început. Vezi tu, fanteziile mele sunt foarte dramatice iar eu nu sunt chiar eu însămi.
Chiar astăzi am avut de mers la o şcoală de ţigani unde am făcut practica pedagogică. Pe atunci se ocupa de asta o doamnă pe care o respectam foarte mult, o apreciam că e aşa spontană şi umilă şi cu principii ferme. O consideram… mentorul meu, ca să zic aşa.
Într-o zi, o fată care îşi făcea şi ea practica şi pe care doamna asta o îndrăgise mult, ne-a spus firesc,ca pe ceva de nimic, că ea e ţigancă. Fata nu arăta a ţigancă, nu vorbea ţigăneşte şi era foarte bine educată dar făcuse greşeala de a mărturisi public că originile ei sunt astfel ruşinoase.
Doamna mea, după o lungă abţinere i-a sugerat să nu mai spună asta nimănui, pentru ca mai apoi să-mi atragă atenţia că … fata are caracteristici ţigăneşti, că are o fire sălbatică, lipsită de griji, nestresată, că asta poate duce la delăsare şi că delăsarea e marea plagă a neamului ei. Mai apoi a observat că fata are o preferinţă pentru încălţămintea de culoare roşie şi auriu, ceea ce demonstrează că genetica se ţine de om în ciuda spoielii de civilizaţie. Şi de aici înainte mereu lua aminte la lucrurile care ei îi demonstrau… … nu ştiu, nu pot să aleg cuvântul potrivit.
Ce crezi, Sorine? Care e răspunsul normal al unei firi sensibile ca firea mea?
Îţi voi spune adevărul. Să apreciezi asta, nu ai idee cât de mult minţim, uneori fără să ştim minţim pentru că răspunsurile corecte ne-au fost date de-a moca. Adevărul e că atunci când ne-a spus că e ţigancă am simţit la fel, mi-a fost aiurea, awkward allert, am simţit că e ceva ce trebuie ascuns. Apoi încet m-am revoltat şi deşi îmi dau seama că nu e ceva ceva ce merită apreciat, nu mă pot abţine. Asta îmi aminteşte de cuvintele unei poloneze care a scăpat vieţile a câteva mii de copii evrei. Spunea că vieţile salvate de ea nu sunt un titlu de glorie, ci justificarea existenţei ei pe pământ. Înclin să cred că şi ea s-a luptat mult cu teribila iubire de sine, nimeni nu renunţă la sine de parcă aşa ar fi fost setat din fabrică. Dar mă abat de la subiect. Fata a plecat foarte dezamăgită după nişte discuţii nasoale şi nu a mai apucat sau a uitat să-i returneze doamnei o carte e care o împrumutase.
Am avut fantezia asta, că eu sunt ţiganca şi acum, când mă duc la şcoală, o voi saluta pe doamna mea cu blândeţe şi drag, o voi întreba ce face familia ei, îi voi returna cartea şi în tot timpul ea va rămânea distantă.
Ştii Sorine, nu există sfârşituri fericite.
Ioana.
