Urzeala Bloggerilor: Call of duty

Se cheama ostasii! Dupa cum Robb Stark a declarat maiestuos: Call the banners! asa si John Snow aka Piratul cinefil ne cheama la datorie.

Sezonul 5 din Urzeala a debutat pe HBO si Blogal Initiative a pornit o provocare pentru fani, blogeri si alti amatori de senzatii tari: Urzeala Bloggerilor, in care toti jucatorii se vor lupta pe viata si pe moarte pentru tronul celor 7 regate… sau ma rog, o excursie la Amsterdam.

La provocarea de a alege personajul preferat din urzeala, ma gandesc… trebuie sa aleg un personaj puternic, inteligent, care sa nu fie naiv, un personaj care sa aiba un viitor in jocul puterii… si cine e mai potrivit decat Sansa Stark.

Da, Sansa a facut numeroase greseli si s-a facut vinovata de naivitate in prea multe ocazii, importanta ei pana in acest moment a fost minora si greselile ei nu au afectat cu adevarat cursul povestii, dar cred ca sezonul 5 ne pregateste o schimbare majora.Dark-Sansa-2

Ea a fost educata sa fie o prezenta placuta in public, sa fie o regina diplomata si trebuie sa recunoastem ca la asta e foarte priceputa. Incet Sansa devine o femeie puternica si semnificatia pe care o are mostenirea ei o face un pion important. Restul familiei ei, cu exceptia lui John Snow, sunt considerati morti, ceea ce o face pe ea singura mostenitoare legitima a Nordului.

In acest moment ea e purtata de evenimente fara mult control asupra cursului lor, dar vedem dezvoltarea ei ca pion manipulator sub ghidarea machiavelica a lui Littlefinger. Putem spera ca viitoarea serie aduce ceva mai mult pentru acest personaj, care a avut privilegiul sa o observe si pe Regina spinilor, Olenna Tyrell, de la care cu siguranta a invatat ceva.

Timpul petrecut in Kings Landing a pregatit aceasta viitoare regina… sau Warden of the North posibil, pentru politica. Cu sustinatorii potriviti, cred ca Sansa cea intunecata, mostenitoarea Nordului, are un viitor in politica taramului Westeros.

Persuasiune

Cele mai cunoscute ecranizări ale romanului lui Jane Austen sunt din 1971, 1995 şi 2007. Personal nu am apreciat ecranizarea din 1971; cele din 1995 şi 2007 mi s-au părut mult mai bune, cu unele rezerve.

untitled4E vorba despre povestea de dragoste dintre Frederick Wentworth şi Anne Elliot, fiica unui aristocrat. Ei plănuiesc să se căsătorească dar, la sfatul rudelor şi a prietenilor nemulţumiţi de statutul lui social şi financiar, ea rupe logodna. Opt ani mai târziu cei doi se reîntâlnesc. Ceea ce urmează e o poveste frumoasă despre ataşament profund, înţelegere, prieteni şi snobism.

În versiunea din 1995 cu Amanda Root şi Ciaran Hinds toate sunt acolo unde Jane Austen le-a pus, respectă romanul şi e finuţ, nu e ostentativ. Actorii sunt foarte bine aleşi cu excepţia actriţei care o joacă pe Anne, părerea mea. Amanda Root e o actriţă grozavă, dar Anne trebuie să aibă 27 de ani, nu 40 de ani.

Actriţa care o joacă pe Mary Musgrove e foarte bună, foarte credibilă în iubirea nemărginită pentru persoana ei. Şi celelalte personaje secundare sunt grozav reprezentate. Asta e genial la ecranizările făcute de BBC, nu folosesc actori mediocri.

Ecranizarea din 2007, creaţie ITV, a fost mult mai distractivă, modernă şi reuşită din punct de vedere vizual. Actorii principali au făcut o treabă minunată, dar actorii secundari au fost mediocri. În sfârşit, filmul ar fi fost grozav dacă s-ar fi sfârşit cum a vrut Jane Austen să se sfârşeascăpersuasion2007. Dar circumstanţele în care Anne află că Wentworth încă o iubeşte sunt schimbate radical.

Cu intenţia de a-l găsi şi a-i mărturisi iubirea arzătoare, ea începe să fugă în căutare aproape imediat ce el iese din casă. El abia a ieşit din casă. Nu are aripi şi totuşi Anne fuge şi fuge şi nu reuşeşte să-l prindă. Singura explicaţie este că fuge în direcţia greşită. Deci Anne fuge ca un alergător olimpic în direcţia greşită şi prietena ei invalidă, mrs Smith care nu-şi putea folosi picioarele, începe să fugă împreună cu ea spunându-i de faptele rele ale d-lui Elliot.

Acestea fiind spuse, ambele ecranizări au punctele lor tari şi mi-a făcut plăcere să le revăd. Nu aş putea spune că una e mai bună decât cealaltă pentru că ambele au minusuri, dar împreună ar face un film bun.

Little Dorrit

article-1079053-022e8cb1000005dc-155_468x284_popup

Micuţa Dorrit 2008 e ecranizarea romanului cu acelaşi nume de Charles Dickens. Filmul e de fapt un serial, cu primul şi ultimul episod de o oră, şi 12 episoade a câte 30 de minute.

Povestea se învârte în jurul tinerei Amy Dorrit care s-a născut şi a crescut în închisoarea Marshalsea, închisoarea datornicilor din Londra. După câteva întorsături de situaţie se îmbogăţeşte, apoi sărăceşte, află chestii, uită chestii. Şi există un bărbat, acel bărbat. E o poveste complicată, fascinantă şi sucită.

Filmul în scenariul lui Andrew Davies, respectă firul epic al romanului şi te introduce în universul tipic Charles Dickens, cu personaje din toate păturile societăţii, cu probleme adevărate, cu miserie, suferinţă, nedreptate, cruzime absurdă. La capătul opus, ne sunt prezentate personaje extrem de blânde, care au devenit atât de sensibile la durerile celorlalţi datorită dramei lor personale.

În film e vorba foarte mult despre bani, despre cum banii prea mulţi sau prea puţini aduc ruină morală. Personajele principale, Amy Dorrit şi Arthur Clenham sunt oameni paşnici şi relativ neambiţioşi în această privinţă, vor doar cât le e necesar şi toată pacea din lume, dar banii vin în direcţia lor şi pleacă aşa cum au venit, pe neaşteptate. Dickens este, ca întotdeauna, moralizator.

Dar ce e mai bun când vine vorba de Dickens sunt personajele care te conving de răutatea lor, numai ca să afli pe parcurs că sunt personaje pozitive, şi personaje care par bune tot timpul filmului iar la sfârşit îşi arată adevărata faţă. E plin de surprize şi chiar dacă a durat 8 ore nu am apucat să mă plictisesc.

Din punct de vedere vizual e exact cum îmi place mie, vezi poza de mai sus.

În ceea ce priveşte jocul actoricesc, Claire Foy a fost o revelaţie, am aşteptat mult timp după  Micuţa Dorrit să o văd într-un film bun şi nu am fost dezamăgită pentru că a apărut Terry Prattchet Going Postal, un film superb. Cât despre Matthew Macfadyen, a fost foarte la subiect în rolul lui Arthur Clenham şi aproape l-am iertat pentru Mândrie şi Prejudecată 2005.

În sfârşit, e un film foarte bun, 4 din 5. Nu spun 5 din 5 pentru că m-a iritat pacifismul exagerat al pesonajelor, vină exclusiv a lui Dickens; am sperat că măcar la sfârşit vor exploda. Dar se pare că virtutea lor era constanţa. Eh.

Bad Gandersheim: Un oras pitoresc in inima Saxoniei

Bad Gandersheim, un mic oras situat in centrul Germaniei la aproximativ 20km de centrul studentesc Goettingen, nu pare la prima vedere a fi o destinatie probabila pentru vacanta, dar ascunde un farmec deosebit si merita doua-trei zile de explorare pentru o experienta de imersare in lumea saxona.

21651_499667886730607_1375549207_n Inca din gara am fost surprinsa de pitorescul acestei zone. Gara e doar putin in afara orasului, dar din cativa pasi strabatuti printr-o padure ajungi intr-o strada pavata cu piatre cubice, strajuita de case din turta dulce…

Frumusetea acestui orasel e data de casele vechi pe structura de lemn, casute multe si colorate, indoite si sucite sub greutatea secolelor. Cele mai multe dintre ele dateaza din secolele 14-17, dar sunt atat de bine ingrijite si perfecte incat ar putea sa fie de jucarie, mai ales ca majoritatea sunt comic inclinate.
Drumul te duce spre piata centrala, spre Biserica in stil romanic de secol IX care se ridica deosebit de impunator (orasul fiind in secolul X unul din cele mai importante din Saxonia). Tot in piata centrala se regasesc structurile formale, primaria care este in sine un monument arhitectural si un mic muzeu unde se pot admira documente oficiale care atesta vechimea si importanta orasului in perioada medievala.

374373_499671526730243_760142193_n

Nasterea orasului a coincis cu asezarea unei abatii fortificate, construit pentru educarea tinerelor aristocrate si ca loc de retragere pentru doamnele in varsta. La fortificatie se poate ajunge urmand o carare pavata prin mijlocul unei padurici, pentru ca in acest orasel totul e ca in basme si nu poti ajunge in locurile interesante decat daca treci intai printr-o padurice pe o carare pitoreasca.
Fortificatia poate fi admirata in mod liber, curtea abatiei fiind impartita in spatii culturale, si anume o cafenea, un atelier de sculptura in lut, un atelier de tamplarie artistica si un atelier de pictura. Pasionatii de arta pot petrece cateva ore pictand sau sculptand in curtea abatiei, iar pasionatii de istorie pot sa exploreze muzeul si sa afle informatii despre femeile care au marcat aceasta asezare.21651_499667893397273_848365494_n
Nu pot sa nu o mentionez pe Roswitha, cu care oraselul se mandreste nespus, ea fiind prima poeta de limba germana.
Bad Gandersheim era in perioada medievala o atractie turistica, daca putem spune asa. In urma descoperirii unui izvor de apa minerala, s-au pus aici bazele unui spital in anul 1240, iar nobilimea care isi permitea sa calatoareasca si sa isi trimita fiicele la studiu aici, profita de efectele benefice ale apelor locale. Insasi denumirea “Bad” inseamna baie, iar in zilele noastre sunt numeroase spa-uri si localuri de wellness care se bazeaza pe apa minerala atat de apreciata de stramosii saxonilor.
Si am mentionat ca am gasit acolo o ciocolaterie cu cea mai buna ciocolata din lume?

Bad_Gandersheim_Marktplatz_284-85-d

Cu înţelepciune fragedă

Şi în această notă am încheiat-o cu blogul ăsta. hihi

Căsuţa cu scrisori. Încă o aberaţie.

Dragă Lia,
Plouă mărunt mărunt de zici că se izbesc mulţime de musculiţe de ferestre. E aşa un sunet calmant, îmi şopteşte… „shhh, totul e exact aşa cum trebuie, dar trebuie să fii puţin tristă”.
De ce îţi scriu acum, te întrebi… de ce sunt chinuită acum?
Cum te pot face să înţelegi frustrarea mea? Mi-e teamă că n-am cum, nu pentru că nu sunt cuvinte… vezi tu asta e tragedia, cuvinte sunt dar nu le pot alătura cum trebuie, vopsea este dar nu mă ascultă mâinile.
Cred că m-ar binedispune enorm să golesc tuburile de vopsea pe podele.  Vezi ce-mi trece prin cap.
De la atâta ironie îmi vine să mă resemnez. Tragic da. Am darul de a aprecia, cunosc, simt până în fundul sufletului şi merg acasă golită de sens, frustrată, cu poftă de gesturi teatrale.Hah! Îmi imaginez numai ce satisfacţie aş avea dacă aş goli tuburile de vopsea pe podea. Ca un savant nebun. Cred că m-ar binedispune enorm.
E un lanţ prins de gât ce mă trage în spate.
Nu ştiu de ce am iluzia asta că există un loc unde aş putea să ies din mintea mea şi să fiu … nu neapărat fericită dar să ies din mintea mea.
Ioana

Anne Stahl

Am vrut de multă vreme să o pomenesc pe minunata Anne Stahl de al cărui stil m-am îndrăgostit. E aşa curat şi simplu şi emoţionat…. o iubesc.


Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 25 de alți urmăritori