Archive for Decembrie 2010

Pentru 2011..

We’re not cool, we are FREE!

Apă pe sub pod…

Uitându-mă în urmă la anul ce-a trecut, nu pot decât să zâmbesc umil. Domnul a dat şi Domnul a luat. Domnul ştie cel mai bine.

Unde aş fi acum, fără tot ce s-a întâmplat în 2010?

In 2009.

Privind fata cu păr scurt şi ochelari din oglindă, mă gândesc … Nu e rău, s-ar putea şi mai bine, dar nu e rău.

Rockwell Mirror

Rockwell Mirror

Fantasy şi silly fantasy…

Coming soon… Citește în continuare

Secretul…

Mă întreb ce ar zice strămoşii noştri dacă ar ştii că ieri, în toiul iernii, urmaşii lor s-au bucurat de 15 grade celsius şi un Soare iubăreţ, în loc de zăpadă până la brâu şi ger.

Cred că ar vrea să afle secretul.

Ei bine, oameni ai peşterii, secretul e că tehnicile şi preferinţele noastre nu au evoluat foarte mult din epoca de piatră. Ne plac luminile, focul, hornurile, trăznetele şi carele de metal cu pântece de foc… o să aflaţi de metale peste câteva mii de ani. În fine,  noi am găsit o cale să  facem toate lucrurile astea să fie mari şi lucioase. Cu cât mai mari, cu atât mai bine. În rest, ideea e că iei un lemn sau vreun alt combustibil şi pfuu… lumină şi fum.

Nice.

Vă trimit cărţi poştale

Trepidează blogosfera de profunzimi şi tare-aş fu vrut să scriu ceva memorabil, care să va facă să vă gândiţi cu drag la mine. Dar n-am aşa ceva în mine.

Vă doresc multă multă iubire de Crăciun, şi multă multă iubire în anul care vine. Iar dragilor mei bloggeri, le trimit un sărut din inimă şi o carte poştală. Citește în continuare

Cu resemnare spun… fie

 

Conceptul din spatele artei, sau arta din spatele conceptului

La etajul doi a bibliotecii judetene Oradea se poate vedea începând de acum o săptămână, vernisajul „Alter ego” al fotografului Teodor Radu Pantea. Sunt o grămadă de fotografii cu manechine de plastic.

Nu ştiam nimic despre fotograf până recent şi nici acum că am văzut lunga listă de premii şi expoziţii, nu sunt impresionată. Am studiat îndelung şi în detaliu expoziţia şi nu pot spune că mi-a displăcut complet. Am admirat jocul de lumini, am invidiat aparatul şi în final, după multă cugetare şi intensă căutare a unui sens, am înţeles pornirea artistului care ne avertizează cu privire la dezumanizare, la amorţirea emoţională asociată cu evul pe care îl trăim.

Whaaaaat? Serios, oamenii ar sta şi-n cap şi ar zice că e artă. De ce? Păi statul în cap simbolizează dorinţa de a revoluţiona şi e un protest faţă de societatea asta capitalistă.

Bine bine, dacă spui povestea în cuvinte sună frumos, dar problema cu genul ăsta de artă e că fără anexa cu explicaţii nu ajungi prea departe. Fără nota explicativă e un mare zero. Aşa că avem o grămadă de poze cu oameni de plastic care privesc absenţi, iar lângă poze se află câte-un tag pe care scrie un substantiv oarecare… indiferenţă, îngrămădeală, singurătate, moleşeală şamd.

Tot aşa eu pot să fac poze degetelor mele de la picioare, să le dau nume, et voila! Artă. Ce… nu înţelegeţi conceptul? Sunteţi o grămadă de amatori…