Căsuţa cu scrisori

În următoarele luni am să scriu o poveste sub formă de scrisori. Ioana îi scrie în fiecare săptămână Liei, prietena ei din copilărie. E o provocare pentru anul 2011 şi sper că vor fi în total 50 de scrisori.

                                                                                                                      20 martie 2006, Oradea

Dragă Lia,

Îţi scriu această scrisoare de lângă copacul plin de bube în care ne prefăceam că trăieşte o vrăjitoare. Mai ştii? Se mai văd cuiele în el, numai că sunt înconjurate de scoarţă groasă şi nu se mai pot scoate. Poate sunt cuiele noastre, sau poate copiii de aici ne-au continuat tradiţia.

Alexandru m-a luat prin surprindere în după-masa asta, a venit la şcoală chiar înainte să plece copii şi nici măcar în maşină n-a vrut să îmi spună unde mergem.

M-a surprins că deşi peste tot se construieşte, aici locurile nu s-au schimbat prea mult, atâta tot că în faţa hotelului părăsit e acum un teren de golf. Dar podul e tot curbat la mijloc, de pe case se decojeşte tencuiala şi pământurile colorate de pe deal sunt împărţite în dreptunghiuri şi pătrate şi L-uri.

Lângă mine Alexandru stă întins cu ochii închişi şi mâinile sub cap. Are o expresie liniştită, zâmbeşte închipuindu-şi că mi-a făcut o mare bucurie.

Aş vrea să plecăm, dar mi-e prea lene să vorbesc şi-apoi m-a cuprins o stare de paşnică nefericire în care dacă tot am intrat, e mai comod şi romantic să stau lângă un copac bubos decât în maşină.

Tu ce ţii minte din locurile astea? Eu nu am decât amintiri care acum mă fac să-mi strâng dinţii laolaltă. Ah, odată am înţepat un şarpe cu o cariocă. Sigur, pe-atunci era distractiv.

Abia aştept să aud gândurile tale.

Ioana