Pentru când voi fi bătrână…

Îi invidiez pe oamenii cu temperamente stabile, liniare, oamenii împăcaţi cu ei înşişi şi cu lumea, genul de oameni care intră într-o încăpere şi în câteva minute înţeleg dinamica, genul de oameni liniştiţi.

Nu e corectă împărţeala, unul primeşte un bagaj temperamental care îi permite să treacă prin viaţă liniştit, fără să se îndoiască de sine şi orice altceva, în timp ce altul o ia razna oscilând nebuneşte incapabil să ia decizii.

Şi.apoi, e un dat să nu te schimbi niciodată, temperament şi suflet, mereu ale tale, mereu aceleaşi sub spoiala de civilizaţie.

Omul de 2 ani e acelaşi ca şi omul de 40 de ani, aceleaşi organe, aceleaşi membre, acelaşi suflet.  Paradoxal, omul de 40 de ani nu e acelaşi ca şi omul de 2 ani, a suferit prea multe schimbări şi uitându-se la sinele de doi ani, nu se recunoaşte măcar. Deci când a devenit om, dacă a fost întotdeauna acelaşi?

Cred că mi-ar face plăcere să ştiu la bătrâneţe că nu mi-am dorit „grădina de trandafiri”, că nu am avut iluzii prosteşti, nu am visat că voi găsi un punct dincolo de care totul va fi bine,  toate se vor schimba şi voi scutura umbra amărâtă care se ţine de umărul meu. Nu, trebuie să ne cărăm umbrele toată viaţa. Şi nu spun asta cu nefericire.

Anunțuri

5 responses to this post.

  1. hmm.. eu duc permanent o lupta cu mine 😦 dar..
    te pup! :*

    Răspunde

  2. Si daca am fi toti la fel ce ar mai fi Maria?
    Eu cred in schimbari dar nu-mi plac oamenii de care scrii tu.Sa fii atat de sigur pe toate …unde mai este fantezia descoperirii , a curiozitatii , a teamei , a insigurantei?

    Răspunde

  3. Din păcate eu sunt o persoană cu temperament stabil și mereu împăcată cu sine…și de-o viață îi invidiez pe cei care trăiesc conduși de o singură logică: SPONTANIETATEA!
    Este foarte avantajos să fii o persoană calculată, dar știai că cea mai teribilă fobie a celor ca mine este : fobia de flexibilitate și de nou, teama de insiguranță?
    Nu fac nici doi pași fără agendă… e robie curată!
    Dar…mă descurc, am pe cineva alături care este exact opusul meu și ne salvăm unul pe celălalt 🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: