Archive for Martie 2011

Decadenţă. De ce?

Ce e cu dorinţa asta seacă de lux? De ce avem atât de mult lux deşi, ca ţară, suntem atât de săraci şi disperaţi (disperaţi… vezi fregata Ferdinand care acum se învârte în Mediterană şi face piruete şoptindu-şi timid… te rog Barack, observă-mă… observă-mă… ).

Înţeleg, perioada interbelică a fost dulce.

În comunism, un rest de burghezie şi-a continuat tradiţia intelectuală în apartamente strâmte. Ceilalţi locatari din bloc au intrat în contact cu rasaţii păstrători ai tradiţiei, a intervenit cinematografia şi literatura comunistă care, culmea, prezintă o abundenţă ieşită din comun şi a devenit un dat că în blocurile gri trăiesc o grămadă de oameni citiţi care au în sufragerie un tablou de Luchian şi în cutia de bijuterii, un colier de perle. Biete rămăşiţe importante.

Şi astăzi, pentru unii, visul suprem e să-ţi pofteşti musafirii în salonul de seară (nu cel de zi) unde şade pianul cel mare (cel mic e în sala de studiu), colecţia de porţelanuri fine şi unde exoticul nostru ajutor din Zanzibar îşi ţine mâna întinsă pe post de scrumieră.

Şi un mâner de cuţit din fildeş nu e un motiv cumplit ca să omori un elefant. Ce ne-am face fără mânere ptr cuţite din fildeş?

… Caci totul se rezuma la a mangaia orgoliul

Multumesc lui Esqvilyn pentru geniala observaţie. Mi-a sărit în ochi pentru că- … nu e ceva ce ştiu toţi copii? pentru că adevărul mi se scufundă încetişor în piele.

Lily Allen e atât de talentată, e dureros.

Warning: Comentariile neoriginale vor fi atenţionate cu un Eeeeeeeeeeer.

Suntem speciali? Nu avem aceleaşi nevoi, aceleaşi tipuri de reacţii, aceleaşi porniri? Cum suntem speciali, dacă după comportamentul nostru ca grup de indivizi se pot alcătui şabloane?

Uneori am momente de nepăsătoare luciditate în care îmi spun că de fapt suntem la fel, în concentraţii şi ambalaje diferite. Şi totuşi credem fiecare în parte că avem un destin aparte. Nu mă pot abţine, judec oamenii după aparenţe şi mă întreb văzând o femeie bătrână că îţi vinde nişte lucruri vechi la intrare în mall: Aşa s-a gândit că va ajunge viaţa ei? Nu s-a gândit ea că e specială?

Bineînţeles că e specială, îmi veţi spune pentru că ni s-a tot spus că fiecare om e unic. Dar să trecem de chestiile întipărite în conştiinţă de educaţie; mergând pe stradă nu pui preţ pe lumea cu care te întâlneşti, nu te gândeşti… Eh.. omul ăsta are un destin aparte. Nu, treci pe lângă el după cum treci pe lângă oricare altcineva a cărui destin e să muncească, să facă doi copii, să trăiască 75 de ani preocupat că nu-şi poate plăti întreţinerea.

Evident, asta e viaţa unui om obişnuit. De ce am fi noi altfel? De ce ne încăpăţânăm să credem că noi avem un destin aparte?

Răspunsul evident este…” pentru că omul are nevoie de speranţă şi btw viaţa pe care ai prezentat-o mai sus nu e neapărat sub umbra amărăciunii, e doar rutină.”

Interesant, deşi raţiunea îmi spune că nu sunt specială, cred că sunt, dar aceasta nu e din motive inspiraţionale ci doar din egoism şi aroganţă.

După cum spune şi în titlu, voi atenţiona comentariile inspiraţionale şi neoriginale cu un Eeeeeeeeeeeeeer.

Mâc şi Fâr

Piratul cinefil m-a binecuvântat cu o leapsă, noroc cu el că altfel nu aveam nimic de scris nici săptămâna asta. La prima vedere pare o leapşă cam simplă şi care nu aduce nimic nou. Dar oriunde este adevăr, e ceva inedit.

1. Când ai început să scrii online?

În 7 iunie 2008, era o zi de sâmbătă şi nu sunt mândră de ce a ieşit, aşa că nu dau link.

2.Ce te motivează să scrii pe blog?

În ultima vreme nimic, dar dacă întrebarea ar fi… Ce te motiva să scrii pe blog? aş răspunde… O grămadă de chestii, în primul rând mi-a plăcut mereu ideea de a avea blog, un spaţiu numai al tău, o mini revistă în care poţi fi jurnalist de teren, editor al coloanei zilnice, om bun la toate şi redactor şef. E o modalitate de a arăta cât de bun eşti.

3. Cum reacţionezi la comentarii negative?

Îmi displac profund în sensul că mă enervez şi cred că cine nu e de acord cu mine e bătut în cap şi vreau să le trolez blogul şi să le trimit un virus pe computerul personal sau măcar să spun cuiva că îs bătuţi în cap.

4. Care a fost ideea iniţială de la care ai pornit?

Aflu cu această ocazie de la Piratul cinefil că sunt principalul instigator al încă unui blog. Eh

Ideea iniţială de la care am pornit eu a fost să nu mă mai plictisesc. Am mai spus asta, am început să scriu pe viatastatica pentru că nu aveam nimic mai bun de făcut şi încet încet am cunoscut oameni foarte interesanti… unii mi-au devenit dragi, altii mi-au întărit credinţa în intuiţia feminină.

5.Ce fel de linkuri ţii în blogroll?

Prieteni, colegi, oameni interesanţi şi un schimb de link cu drd calinescu.

6. Cum te-a schimbat pe tine blogul?

Ce-a fost întâi, oul sau găina? Nu pot să spun că m-a schimbat, am învăţat câteva lucruri importante, am început să fiu mai atentă la gramatică, am schimbat câte ceva la setările cu html şi nu a ieşit bine… am concluzionat că nu e bine să mă bag acolo. În rest, dezamăgire dezamăgire, numele tău este omenire. Glumesc.

De fapt sunt destul de serioasă…

Am aflat că nu voi reuşi să scriu o carte, dar asta e ok pentru că oricum nu-mi doream aşa de mult. Şi în final am descoperit că literele de pe tastatură nu au nici un pic de milă, prostia şi necunoştinţa nu au cum să fie deghizate, deci înainte să scrii e bine măcar să te informezi.

7. Ce aşteptări ai în viitor de la blogul tău?

Nu m-am gândit la asta. Cred că asta înseamnă că nu am.

8. Cât despre cititorii/vizitatorii acestui blog?

Vă iubesc scumpii mei! Şi vă mulţumesc pentru grijă, sunt ok atâta tot că nu am nimic de spus.

Vă pup şi vă invit pe toţi să luaţi leapşa, ar prinde bine puţin adevăr în blogosferă. Deşi neadevărul nu e neapărat intenţionat, în jurul nostru plutesc atât de multe răspunsuri perfecte că uneori oamenii nu se mai gândesc că nu li se potrivesc.