Căsuţa cu scrisori 5

Dragă Lia,

Am atâtea să-ţi spun… chiar şi după ce-ţi scriu, mă duc la culcare şi încă îţi povestesc lucruri în minte. Îţi povestesc lucruri pe care n-aş vrea să le scriu vreodată, să nu le ştie nimeni.

Însă nu pentru că mi-e ruşine de gândurile mele, de cele mai multe. Mi-e doar… aş vrea ca nimic despre mine să nu fie ca o carte deschisă. Stăpânirea de sine îmi pare a fi cea mai satisfăcătoare senzaţie socială, e pură aroganţă şi hrană pentru aroganţă. După cum spunea Coco Chanel… elegance is refusal.

Aşa că… îţi voi povesti acum despre moartea unui porc. Ar trebui să-ţi spun că în tot timpul îţi voi povesti numai lucruri care mă fac să mă simt grozavă, chiar dacă sunt sau par autopunitive.

Unchiul meu a tăiat un porc şi am evitat să fiu de faţă. Când am intrat în casă mi-am ferit ochii de masa pe care era pusă carnea, dar toate gingăşiile astea sunt rodul educaţiei şi, cred eu, a imaginaţiei care îşi impune senzaţii. Am predat copiilor empatia atât de multă vreme că m-am obişnuit să am empatia unui copil. Intr-o anumită măsură, ne educăm să avem un anumit tip de răspuns emoţional. Ştim cum să răspundem în cazul X şi Y.

Cum ar fi dacă le-am inversa? Dacă aş decide că suferinţa mă lasă rece, în mod raţional… nu aş putea să îmi urmez raţiunea?

Mi-e groază de păianjeni, dar m-am ambiţionat să ţin unul în mână. De ce ar fi altfel cu alte sentimente…?

Gândindu-mă la asta şi la consecinţe… m-am întrebat de unde ar începe apatia? Şi m-am gândit la porc, l-am auzit zvârcolindu-se, i-am auzit ţeasta crăpând şi în mintea mea m-am întors să-l văd, i-am privit fix boticul amuşinând până ce i s-a oprit creierul.

Gândurile mele mă alarmează. O iau razna.

Ioana

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: