Archive for Martie 2015

Little Dorrit

article-1079053-022e8cb1000005dc-155_468x284_popup

Micuţa Dorrit 2008 e ecranizarea romanului cu acelaşi nume de Charles Dickens. Filmul e de fapt un serial, cu primul şi ultimul episod de o oră, şi 12 episoade a câte 30 de minute.

Povestea se învârte în jurul tinerei Amy Dorrit care s-a născut şi a crescut în închisoarea Marshalsea, închisoarea datornicilor din Londra. După câteva întorsături de situaţie se îmbogăţeşte, apoi sărăceşte, află chestii, uită chestii. Şi există un bărbat, acel bărbat. E o poveste complicată, fascinantă şi sucită.

Filmul în scenariul lui Andrew Davies, respectă firul epic al romanului şi te introduce în universul tipic Charles Dickens, cu personaje din toate păturile societăţii, cu probleme adevărate, cu miserie, suferinţă, nedreptate, cruzime absurdă. La capătul opus, ne sunt prezentate personaje extrem de blânde, care au devenit atât de sensibile la durerile celorlalţi datorită dramei lor personale.

În film e vorba foarte mult despre bani, despre cum banii prea mulţi sau prea puţini aduc ruină morală. Personajele principale, Amy Dorrit şi Arthur Clenham sunt oameni paşnici şi relativ neambiţioşi în această privinţă, vor doar cât le e necesar şi toată pacea din lume, dar banii vin în direcţia lor şi pleacă aşa cum au venit, pe neaşteptate. Dickens este, ca întotdeauna, moralizator.

Dar ce e mai bun când vine vorba de Dickens sunt personajele care te conving de răutatea lor, numai ca să afli pe parcurs că sunt personaje pozitive, şi personaje care par bune tot timpul filmului iar la sfârşit îşi arată adevărata faţă. E plin de surprize şi chiar dacă a durat 8 ore nu am apucat să mă plictisesc.

Din punct de vedere vizual e exact cum îmi place mie, vezi poza de mai sus.

În ceea ce priveşte jocul actoricesc, Claire Foy a fost o revelaţie, am aşteptat mult timp după  Micuţa Dorrit să o văd într-un film bun şi nu am fost dezamăgită pentru că a apărut Terry Prattchet Going Postal, un film superb. Cât despre Matthew Macfadyen, a fost foarte la subiect în rolul lui Arthur Clenham şi aproape l-am iertat pentru Mândrie şi Prejudecată 2005.

În sfârşit, e un film foarte bun, 4 din 5. Nu spun 5 din 5 pentru că m-a iritat pacifismul exagerat al pesonajelor, vină exclusiv a lui Dickens; am sperat că măcar la sfârşit vor exploda. Dar se pare că virtutea lor era constanţa. Eh.

Anunțuri