Archive for the ‘Căsuţa cu scrisori’ Category

Căsuţa cu scrisori. Încă o aberaţie.

Dragă Lia,
Plouă mărunt mărunt de zici că se izbesc mulţime de musculiţe de ferestre. E aşa un sunet calmant, îmi şopteşte… „shhh, totul e exact aşa cum trebuie, dar trebuie să fii puţin tristă”.
De ce îţi scriu acum, te întrebi… de ce sunt chinuită acum?
Cum te pot face să înţelegi frustrarea mea? Mi-e teamă că n-am cum, nu pentru că nu sunt cuvinte… vezi tu asta e tragedia, cuvinte sunt dar nu le pot alătura cum trebuie, vopsea este dar nu mă ascultă mâinile.
Cred că m-ar binedispune enorm să golesc tuburile de vopsea pe podele.  Vezi ce-mi trece prin cap.
De la atâta ironie îmi vine să mă resemnez. Tragic da. Am darul de a aprecia, cunosc, simt până în fundul sufletului şi merg acasă golită de sens, frustrată, cu poftă de gesturi teatrale.Hah! Îmi imaginez numai ce satisfacţie aş avea dacă aş goli tuburile de vopsea pe podea. Ca un savant nebun. Cred că m-ar binedispune enorm.
E un lanţ prins de gât ce mă trage în spate.
Nu ştiu de ce am iluzia asta că există un loc unde aş putea să ies din mintea mea şi să fiu … nu neapărat fericită dar să ies din mintea mea.
Ioana

Căsuţa cu scrisori 5

Dragă Lia,

Am atâtea să-ţi spun… chiar şi după ce-ţi scriu, mă duc la culcare şi încă îţi povestesc lucruri în minte. Îţi povestesc lucruri pe care n-aş vrea să le scriu vreodată, să nu le ştie nimeni.

Însă nu pentru că mi-e ruşine de gândurile mele, de cele mai multe. Mi-e doar… aş vrea ca nimic despre mine să nu fie ca o carte deschisă. Stăpânirea de sine îmi pare a fi cea mai satisfăcătoare senzaţie socială, e pură aroganţă şi hrană pentru aroganţă. După cum spunea Coco Chanel… elegance is refusal.

Aşa că… îţi voi povesti acum despre moartea unui porc. Ar trebui să-ţi spun că în tot timpul îţi voi povesti numai lucruri care mă fac să mă simt grozavă, chiar dacă sunt sau par autopunitive.

Unchiul meu a tăiat un porc şi am evitat să fiu de faţă. Când am intrat în casă mi-am ferit ochii de masa pe care era pusă carnea, dar toate gingăşiile astea sunt rodul educaţiei şi, cred eu, a imaginaţiei care îşi impune senzaţii. Am predat copiilor empatia atât de multă vreme că m-am obişnuit să am empatia unui copil. Intr-o anumită măsură, ne educăm să avem un anumit tip de răspuns emoţional. Ştim cum să răspundem în cazul X şi Y.

Cum ar fi dacă le-am inversa? Dacă aş decide că suferinţa mă lasă rece, în mod raţional… nu aş putea să îmi urmez raţiunea?

Mi-e groază de păianjeni, dar m-am ambiţionat să ţin unul în mână. De ce ar fi altfel cu alte sentimente…?

Gândindu-mă la asta şi la consecinţe… m-am întrebat de unde ar începe apatia? Şi m-am gândit la porc, l-am auzit zvârcolindu-se, i-am auzit ţeasta crăpând şi în mintea mea m-am întors să-l văd, i-am privit fix boticul amuşinând până ce i s-a oprit creierul.

Gândurile mele mă alarmează. O iau razna.

Ioana

Căsuţa cu scrisori 4

Căsuţa cu scrisori 3

27 aprilie 2006, Oradea

Dragul meu Sorin,

Nu am un motiv să-ţi scriu şi faptul că-ţi scriu nu are nici o noimă. Te gândeşti acum… halal mod de a începe o scrisoare.

Dar să ştii că o scrisoare fără motiv e mai grozavă decât de oricare alt soi. Astfel poţi să fii sigur că neavând nici o motivaţie, nici o  obligaţie şi nici o intenţie să te impresionez, voi fi cu desăvârşire sinceră.

Hm, imaginează-ţi numai… dacă ai avea o oră la dispoziţie numai să-ţi povesteşti fanteziile, sincer, serios, fără insinuări, fără să zâmbeşti în sinea ta şi fără ruşine, … ce ai povesti? Şi nu mă refer aici la fantezii sexuale… mă refer la chestii care îţi stau pe suflet.

Eu una am aşa nişte fantezii uneori, că sunt respinsă de oamenii pe care îi iubesc şi în mod eroic sufăr fără să le reproşez nimic, tăcută ca un miel şi apoi plec ca să îi las să o ia de la început. Vezi tu, fanteziile mele sunt foarte dramatice iar eu nu sunt chiar eu însămi.

Chiar astăzi am avut de mers la o şcoală de ţigani unde am făcut practica pedagogică. Pe atunci se ocupa de asta o doamnă pe care o respectam foarte mult, o apreciam că e aşa spontană şi umilă şi cu principii ferme. O consideram… mentorul meu, ca să zic aşa.

Într-o zi, o fată care îşi făcea şi ea practica şi pe care doamna asta o îndrăgise mult, ne-a spus firesc,ca pe ceva de nimic, că ea e ţigancă. Fata nu arăta a ţigancă, nu vorbea ţigăneşte şi era foarte bine educată dar făcuse greşeala de a mărturisi public că originile ei sunt astfel ruşinoase.

Doamna mea, după o lungă abţinere i-a sugerat să nu mai spună asta nimănui, pentru ca mai apoi să-mi atragă atenţia că … fata are caracteristici ţigăneşti, că are o fire sălbatică, lipsită de griji, nestresată, că asta poate duce la delăsare şi că delăsarea e marea plagă a neamului ei. Mai apoi a observat că fata are o preferinţă pentru încălţămintea de culoare roşie şi auriu, ceea ce demonstrează că genetica se ţine de om în ciuda spoielii de civilizaţie. Şi de aici înainte mereu lua aminte la lucrurile care ei îi demonstrau… … nu ştiu, nu pot să aleg cuvântul potrivit.

Ce crezi, Sorine? Care e răspunsul normal al unei firi sensibile ca firea mea?

Îţi voi spune adevărul. Să apreciezi asta, nu ai idee cât de mult minţim, uneori fără să ştim minţim pentru că răspunsurile corecte ne-au fost date de-a moca. Adevărul e că atunci când ne-a spus că e ţigancă am simţit la fel, mi-a fost aiurea, awkward allert, am simţit că e ceva ce trebuie ascuns. Apoi încet m-am revoltat şi deşi îmi dau seama că nu e ceva ceva ce merită apreciat, nu mă pot abţine. Asta îmi aminteşte de cuvintele unei poloneze care a scăpat vieţile a câteva mii de copii evrei. Spunea că vieţile salvate de ea nu sunt un titlu de glorie, ci justificarea existenţei ei pe pământ. Înclin să cred că şi ea s-a luptat mult cu teribila iubire de sine, nimeni nu renunţă la sine de parcă aşa ar fi fost setat din fabrică. Dar mă abat de la subiect. Fata a plecat foarte dezamăgită după nişte discuţii nasoale şi nu a mai apucat sau a uitat să-i returneze doamnei o carte e care o împrumutase.

Am avut fantezia asta, că eu sunt ţiganca şi acum, când mă duc la şcoală, o voi saluta pe doamna mea cu blândeţe şi drag, o voi întreba ce face familia ei, îi voi returna cartea şi în tot timpul ea va rămânea  distantă.

Ştii Sorine, nu există sfârşituri fericite.

Ioana.

Căsuţa cu scrisori [3]

Căsuţa cu scrisori 2

23 aprilie 2006, Oradea

Dragă Lia

Acum două luni, tata a vopsit pomii în alb de la baza tulpinii până-n vârf şi toţi sunt acum în floare, cu flori albe. Grădina noastră e ca din Gondor, gata de nuntă. 

Acum imagineaza-ma intinsa pe balansoar ca o pisica cu parul atarnand de pe perne.E cald si linistit, mi se pare ca nimic nu se misca, doar cateva fire de par. În lumina asta părul meu pare roşietic. 

Am senzatia ca lumea s-a oprit in loc,ca eu m-am oprit in loc, singura, pasnica.

Ca să vezi până unde merge cugetarea feminină… trebuie sa spun ca sa completez tabloul… nu stiu cum arat, probabil nu grozav de vreme ce n-am facut dus astazi, dar ma simt grozav de frumoasa. Si asa am trecut de la o descriere inocenta la calitatea umana care a distrus paradisul: egoismul.

 Dar destul cu prostiile astea, am o pofta de viata, un chef absurd, aceasi senzatie… ca as putea fugi fara sa-mi pese, si sa tot fug.  Un chef absurd si luna care-mi sede vesnic in cale. Ca in piesa lui Camus.

Ma trezesc ca zambesc euforic. E curios, ce diferit simtim fericirea, in cat de multe culori vine, de la ce lucruri de nimic porneste. Si mai ales, cat de mult se asemana uneori cu durerea.

Tot scriind si gandindu-ma cu afectiune la persoana mea, mi-am amintit o întâmplare din toamna asta. Am făcut cunoştinţă cu un băiat de 16 ani şi i-am vorbit ca unui băiat de 16 ani a căruit companie nu mă poate interesa, cu superioritate neintenţionată dar oarecumva conştientă. Am fost evident drăguţă dar aroganţa transpare. El la randul lui mi-a vorbit ca şi cum compania mea nu-l poate interesa. A luat la mişto aerul meu de  „nu ti-a făcut cineva toate poftele”. Şi m-am simţit transparenta. Abia minute mai devreme avusesem aceaşi pretenţie… chiar dacă neintenţionat, din reflex.

Cred că toţi oamenii vor să domine mintal pe cineva, conştient sau nu. Nu suntem cumpliţi?

Si stii ce e trist? Cineva a observat ceva la mine, chiar daca e ceva rau si asta m-a facut sa ma simt bine.

Si stii ce mai e curios… ca dupa izbucnirea asta de sinceritate brusca, fara cap si coada si poate fara sens… ma apreciez si mai mult.

Ah

As vrea sa-ti transmit starea in care sunt acum. Nici nu-ti poti inchipui ce fericita si in acelasi timp, amaruie si multumita ma simt. Dar se lasa intunericul si mi-e frig si pisica a inceput sa toarca langa mine. Urasc pisica asta, mai ales cand toarce. Mi se pare cel mai aiurea mod de a exprima comfortul.

 Ioana

Căsuţa cu scrisori [2]

 Oradea, 15 aprilie 2006

Dragă Lia,

 

Mi-am dat seama că mereu specific de unde anume îţi scriu. Cred că e pentru că vreau să îmi asociezi cuvintele cu o imagine. Aşa că imaginează-mă stând cu picioarele adunate sub mine în fotoliul de lângă fereastra din bucătărie, cu o cană de ceai fierbinte aşezată pe un braţ al fotoliului şi o grămăjoară de teste dedesupt. Dacă se udă testele va trebui să le dau tuturor câte-un zece. Eh, asta este.

Dragă Lia, ghici cu ce m-am îndeletnicit astăzi? Am gustat prăjituri şi torturi pentru nuntă, atât de multe prăjituri şi torturi încât cred că nu o să-mi mai fie vreodată poftă de prăjituri sau torturi. Ba chiar la un moment dat nu mai reuşeam să disting bine aromele şi patiserul mă privea cu furie răbdătoare.

Mai avem atât de puţin timp şi încă mai sunt atât de multe de rezolvat…de fapt, e mai bine să nu mă gândesc la asta, tind să intru în panică.

Orice lucruşor care nu merge chiar cum trebuie mă face să intru în panică mai nou. Am primit o ofertă foarte interesantă de muncă în Namibia, se pare că au urgent nevoie de învăţători cu experienţă. A trecut atâta vreme de când mi-am depus Cv-ul încât am uitat şi ieri n-am avut prezenţa de spirit să dau un răspuns pe moment. Am spus că mă mai gândesc. E pentru o perioadă de 1-2 ani, nu mi-aş putea permite să fiu plecată atât de mult timp. Oricum, nu mai e o experienţă pe care mi-o doresc la fel de intens ca acum trei ani.  

Oricum, mă simt puţin mizerabil, au nevoie de învăţători cu experienţă „urgent” şi eu aş putea satisface nevoia asta. But oh well, let us not dwell.

Am atâtea lucruri de rezolvat, atât de multe lucruri de aranjat şi atât de mulţi oameni de mulţumit.

Abia aştept să ne întâlnim. Îţi dai seama că mai sunt doar 5 luni până când o să fii domnişoară de onoare la nunta mea?

 Ioana

Căsuţa cu scrisori

În următoarele luni am să scriu o poveste sub formă de scrisori. Ioana îi scrie în fiecare săptămână Liei, prietena ei din copilărie. E o provocare pentru anul 2011 şi sper că vor fi în total 50 de scrisori.

                                                                                                                      20 martie 2006, Oradea

Dragă Lia,

Îţi scriu această scrisoare de lângă copacul plin de bube în care ne prefăceam că trăieşte o vrăjitoare. Mai ştii? Se mai văd cuiele în el, numai că sunt înconjurate de scoarţă groasă şi nu se mai pot scoate. Poate sunt cuiele noastre, sau poate copiii de aici ne-au continuat tradiţia.

Alexandru m-a luat prin surprindere în după-masa asta, a venit la şcoală chiar înainte să plece copii şi nici măcar în maşină n-a vrut să îmi spună unde mergem.

M-a surprins că deşi peste tot se construieşte, aici locurile nu s-au schimbat prea mult, atâta tot că în faţa hotelului părăsit e acum un teren de golf. Dar podul e tot curbat la mijloc, de pe case se decojeşte tencuiala şi pământurile colorate de pe deal sunt împărţite în dreptunghiuri şi pătrate şi L-uri.

Lângă mine Alexandru stă întins cu ochii închişi şi mâinile sub cap. Are o expresie liniştită, zâmbeşte închipuindu-şi că mi-a făcut o mare bucurie.

Aş vrea să plecăm, dar mi-e prea lene să vorbesc şi-apoi m-a cuprins o stare de paşnică nefericire în care dacă tot am intrat, e mai comod şi romantic să stau lângă un copac bubos decât în maşină.

Tu ce ţii minte din locurile astea? Eu nu am decât amintiri care acum mă fac să-mi strâng dinţii laolaltă. Ah, odată am înţepat un şarpe cu o cariocă. Sigur, pe-atunci era distractiv.

Abia aştept să aud gândurile tale.

Ioana