Archive for the ‘Despre carti’ Category

$h*! My Dad Says

Cartea asta sună grozav.

Bătrânul e un geniu.

Anunțuri

Dearest Evgheni

Dearest Evgeny,

 I write to you, it is all I can do. And now I know it is in your power to punish my presuming heart. Yet if you have one drop of pity, you’ll not abandon me to my unhappy fate.

I am in love with you and I must tell you this or my heart, my heart which belongs to you, will surely break. I would never have revealed my shame to you, if just once a week I might see you. Exchange a word or two and then think day and night of one thing alone til our next meeting. But you’re unsociable, they say, that the country bores you. Is it true? Does the country bore you?

Sometimes I wonder that you ever visited us. Why, I’d never have known you or known this agony and fever. I know that all my life’s been leading me to this union with you. I recognised you at first sight and knew with certainty. I said to myself, It’s him, he has come.

Help me, resolve my doubts. Perhaps all this is nonsence, emptiness, a delusion and quite another fate awaits me. Imagine it, I’m here alone half out of my mind. I dread to read this over, my secret longing. I know that I can trust your honour, though I feel faint from shame and fear.

Tatyana

Doamne… ce cruntă suferinţă e să stai ca pe raft, aşteptând să fii aleasă.

Onegin

 Adrian a postat scrisoarea lui Evgheni către Tatiana. Cu ocazia aceasta mi-am amintit cât de mult m-a mişcat cartea şi ce surpriză plăcută a fost filmul

E delicat, simplu, fără multă vorbărie şi intens. Tatiana şi Evgheni sunt amândoi, suflete chinuite, cuvintele nu pot exprima suferinţa unui suflet la fel de puternic ca tăcerea. E un film foarte subtil, atât de subtil că a trecut aproape neobservat.

[Scrisoarea Tatianei]

„Dearest Evgeny,

I write to you, it is all I can do. And now I know it is in your power to punish my presuming heart. Yet if you have one drop of pity, you’ll not abandon me to my unhappy fate. I am in love with you and I must tell you this or my heart, my heart which belongs to you, will surely break. I would never have revealed my shame to you, if just once a week I might see you. Exchange a word or two and then think day and night of one thing alone til our next meeting. But you’re unsociable, they say, that the country bores you. Is it true? Does the country bore you? Sometimes I wonder that you ever visited us. Why, I’d never have known you or known this agony and fever. I know that all my life’s been leading me to this union with you. I recognised you at first sight and knew with certainty. I said to myself, It’s him, he has come. Help me, resolve my doubts. Perhaps all this is nonsence, emptiness, a delusion and quite another fate awaits me. Imagine it, I’m here alone half out of my mind. I dread to read this over, my secret longing. I know that I can trust your honour, though I feel faint from shame and fear,

 Tatyana”

Cred uneori că mi-ar place să am personalitatea Tatianei, brutal pasională, intuitivă şi fidelă, atât de sigură.Trebuie că e grozav să ştii, să fii atât de sigur.  Pariez că nu ar fi distractiv totuşi. Şi oricum, îl înţeleg mai bine pe Evgheni.

Era confuz, spre deosebire de ea,nu avea certitudini, nu-i plăcea schimbarea şi îi plăcea să fie plictisit şi confortabil. Nu căuta să fie salvat sau să se salveze, nu la început cel puţin.

„You interpret my heart, my nature, as you wish to believe it. In truth, I have no secret longing to be saved from myself.” (Evgheni)

Cred că am crescut mare

Cărţile lui Jane austen nu au subiecte grozave, nu chiar, dacă stai să te gândeşti. Farmecul lor stă în fineţea observaţiilor scriitoarei, înţelegerea pentru oameni, abilitatea de a crea personaje atipice. De obicei scriitorii, artiştii pun în creaţia lor cât de mult pot din ei înşişi şi Jane Austen vine cu o serie de personaje principale deloc asemănătoare care, cred eu, nu s-ar fi înţeles între ele.

Preferata mea e Persuasiune deşi se sfârşeşte nasol. Nu înţeleg de ce mereu la sfârşitul cărţilor, cititorului îi e impus că bărbatul e cel norocos s-o capete pe fată. Fata e norocoasă şi ea, dar nu în aceaşi măsură. Whatever

Bineînţeles preferata tuturor e, pe drept, Mândrie şi prejudecată, are cea mai grozavă eroină, cel mai interesant erou, cea mai grozavă familie, cele mai grozave încurcături. Sigur, e o carte genială, am citit-o nu numai odată şi am văzut toate ecranizările (asta nu înseamnă mare lucru totuşi, am văzut cele mai multe ecranizări ale operelor britanice de secol 19, vezi aici).

Însă descopăr că nu mai îmi place Fitzewilliam Darcy şi asa mă face să cred că în sfârşit am crescut mare. Uneori pe parcursul poveştii îmi vine să mă strâmb de parcă aş mânca lămâie şi ( voi ştiţi că eu vorbesc cu personajele în timpul fimului) am simţit nevoia să spun de repetate ori „No Elizabeth, don’t do it!” E un înfumurat manipulator snob prost-crescut lipsit de simtul umorului care face un gest nobil de mari dimensiuni şi astfel devine peste noapte un om nou lipsit de atributele care îl caracterizează tot restul cărţii.

Seriously, Elizabeth, don’t go into the light!