Archive for the ‘Impresionismul’ Category

Lines to speak my mind

Joseph Mallord William Turner (1775-1851) a fost un pictor britanic din epoca romantică, dar spre deosebire de semenii săi romantici a ales alte căi şi este unul din precursorii impresionismului. În timpul vieţii sale a fost destul de controversat, nu e greu de înţeles de ce. Dacă în a doua jumătate a secolului XIX impresioniştii au întâmpinat greutăţi în Franţa, 50 de ani mai devreme în Anglia viaţa nu avea cum să-i fie uşoară unui vizionar. Tipul ar fi trebuit să se nască 100 de ani mai târziu, dar ce bine ca s-a nascut cand s-a nascut.

Picturile lui, ca şi muzica inconfortabila a Fionei Apple… pfu, intense lucruri…

Edgar Degas

Nu s-a considerat impresionist, iar prin opiniile pe care le vehicula, se situa mai aproape de criticii vehemenţi ai impresionismului. Dar stilul său, deşi lipsit după propria sa mărturie de spontaneite, participarea la expoziţiile impresioniste şi relaţia strânsă de prietenie pe care o avea cu Mary Cassat şi Manet, îl apropie de acest curent.

Împreună cu Claude Monet, Auguste Renoir, Camille Pissarro, Degas este considerat unul din intemeietorii impresionismului. Edgar Degas și-a păstrat însă stilul său propriu independent, pe care el îl numește realist.

 Cu deosebită plăcere picta balerine.

„One must do the same subject over again ten times, a hundred times. In art nothing must resemble an accident, not even movement.”

Eu când vreau să mă uit la desene animate, mă uit la desene animate

 Bolnăvioara sunt, bolnăvioara. 
 
 Născiorul curge din plin, strănut cu furie şi vorbesc ca un goauld.
 
 Ca orice om în această situaţie, am recurs la acest site.

 Şi în continuarea şirului de articole despre impresionism, Berthe Morrisot.
 
 Trebuie să recunosc, de când am început să îi iau în răspăr pe impresionişti, m-am plictisit. Impresionismul care odată era veşnic prospat pentru mine şi garantat îmi mergea la inimă, acum îmi pare repetitiv. În orice caz, Berthe Morisot e o femeie incredibilă cu o poveste frumoasă şi îmi place stilul ei. Fără să va plictisesc , puţinii mei cititori, cu detalii, iată un tablou care m-a atins îndeosebi.

Lady at her toilette

  Şi acum înapoi la desene animate şi ceai cald cu lămâie. 
 
 Dubi dubi dubi dubi dubi dubi dubi dubi dubi Perry!!

Mary Cassat

 Mary Cassat e o pictoriţă admirabilă şi a fost o femeie incredibilă. Şi-a urmat visul de a se ocupa de pictură şi de a trăi în capitala artei, în Paris, în ciuda obiecţiilor familiei şi a faptului că tatăl ei a refuzat să o susţină financiar. Ajunsă la Paris s-a impus ca o adevărată artistă între artişti şi au fost perioade când picturile ei au fost mai bine cotate decât ale tovarăşilor ei impresionişti.
 A pictat cu mare plăcere scene de intimitate între mamă şi copil, reflecţie a simţului ei matern neuzat. Spre deosebire de ceilalţi impresionişti, îi plăcea să picteza în culori pastelate. Nu s-a considerat impresionistă până la sfârşitul vieţii, ci a experimentat cu diverse tehnici.
 
 Interesant e că prima oară am auzit de ea în cântecul „These photographs” de Joshua Radin.  Mda… cu aceaşi ocazie am auzit întâia oară de Nina Simone şi Simone de Beauvoir.

Frédéric Bazille

Din păcate Frédéric Bazille a murit înainte de varsta de 30 de ani şi înainte să ajungă la apogeul maturităţii artistice.

S-a născut într-o familie înstărită în anul 1841 şi a crescut în Sudul Franţei, in Montpellier. A început să studieze medicina, dar considerand că nu aceasta îi e vocaţia, a abandonat şcoala şi s-a dedicat picturii. Printre prietenii săi impresionişti se numărau Monet, Sisley, Renoir şi Manet.

Fiind mai instărit decat majoritatea prietenilor săi, i-a ajutat punandu-le la dispoziţie studioul său si vopsele. Casa lui a ajuns „sediul central” al impresioniştilor.

In 1870 s-a înrolat în armată (războiul franco-prusac) şi a fost omorat în prima sa luptă.

Dintre lucrările sale,deşi altele sunt mult mai apreciate, preferatele mele sunt Studioul artistului, autoportret şi portretul lui Renoir.

În sfarsit, cu siguranţă dacă n-ar fi murit atat de devreme, în loc să mă gandesc că îmi plac alţi pictori mult mai mult, m-aş gandi că viziunea lui imi atinge spiritul sau ceva în genul.Pentru că, de exemplu, îmi place Monet foarte mult, dar ce a pictat înainte să aibă 30 de ani nu îmi spune nimic. Şi cred că arta e menită să îi atingă pe ignoranţi alături de intelectuali.

Atat a avut de zis ingorantul.

Impresionistii

Ma pregatesc in avans pentru cursul de istorie a artei si pentru ca impresionismul e curentul meu preferat, m-am gandit la un proiect 😉 .

Sunt 12 mari reprezentanti ai Impresionismului francez, si am sa citesc despre ei, am sa le admir picturile si am sa imi dau cu parerea ca un amator ce sunt inainte de 1 octombrie. Am inceput sa ii iau in raspar  acum vreo luna, deci nu e nici o graba.

(Van Gogh era post-impresionist, dar pictura asta e grozava!)