Archive for the ‘Înţeleptul’ Category

Supfest

Ah, îmi propun să scriu despre lucruri atât de importante şi inteligente şi ajung să scriu despre SUPFEST!

Da, supfest! Aşa se cheamă festivalul acela la care particip de fiecare dată când dr. Frankenstein … installs a new Darth Vader breathing apparatus in my robotic throat. Şi când răcesc. Aşa că Înţeleptul, bolnav şi el, s-a deplasat din singurătatea lui şi mi s-a alăturat pe canapea unde amândoi fiind companie neplăcută, am sărbătorit supfest. Cu supă. Şi am vorbit despre cadouri. Am să elaborez subiectul mâine.

Cred că am luat prea mult sirop de tuse, nu sunt sigură, dar sunt incredibil de veselă, atâta tot că joacă puţin literele.

Ei bine, vă pup!

Scrisoare către unde vrem să ajungem

Decizii decizii… viitorul nu pare luminos pentru un tânăr român obişnuit. Scenariile supărătoare sunt aceleaşi pe care le ştim cu toţii de mult. Mulţi pleacă şi muncesc o lună pentru salariu pe care aici l-ar câştiga în trei, mulţi rămân şi muncesc la un fast food pentru nişte bani care acoperă doar chiria pe o lună, unii rămân şi găsesc mijloace îndoielnice de a-şi câştiga traiul, iar unii reuşesc din plin în ciuda dificultăţilor pentru că sunt norocoşi sau foarte foarte buni.  În fine, e greu! Ştiu că nu spun ceva nou, dar e GREU!

Indiferent unde eşti, imi spune Înţeleptul, nu vei rezolva problemele lumii seara. Mănâncă un măr, spune Tatăl Nostru şi du-te la culcare.

A fi sau a blogui

I-am întrebat pe puţinii bloggeri pe care îi cunosc de ce bloguiesc.

 Mi-au răspuns că o pornire din inimă, dorinţa de a-şi pune gandurile în scris, un dor puternic de ceva care a fost umplut de scris i-a împins de la spate.

În altă ordine de idei, continuară ei, fiecare blogger caută aprecierea celorlalţi într-o măsură mai mare sau mai mică. Unii scriu pentru că vor o odă minunăţiei lor personale şi ajung în expediţia asta de satisfacere a orgoliului să îşi schimbe părerile după cum e mai posh, după cum pot fi apreciaţi mai bine. Jalnic.

Dar tu, Maria, pentru ce bloguieşti? mă întrebă respectabilul blogger T după acest lung discurs.

Ah, am simţit aşaa o dorinţă să îmi pun gandurile în scris, o pornire irezistibilă…

Din belsug numai belsug

 Interesul meu pentru politică s-a născut subit astă-noapte şi a murit la fel de subit, dar înainte să îl îngrop am să-i reconstitui scurta existenţa. 

 Totul a început de la Înţelept care încearcă să mă convingă că e datoria mea civică să îmi pese şi să mă implic. M-am lăsat convinsă de dragul dumnealui şi am început lupta mea cu caracatiţele îngropate în maşini de 400.000 de euro care fac economie de benzină cumparandu-şi biciclete de 2000 de euro. *pentru că în viitor văd… aşaaa ca prin ceată politicieni circulând cu bicicleta între birouri şi Casa Parlamentului iarna la -17 grade echipaţi cu costume de 1700 de euro. 

 Aşa deci, m-am uitat prin bloguri respectabile şi m-am oprit pe blogul lui mr Ponta. Review? Să-i fac, să nu-i fac? Să fim serioşi. 
 Important de menţionat sunt cele 100 de soluţii care mi-au omorât pentru o perioadă necunoscută de timp zelul civic. În prima zi de guvernare, PSD va readuce salariile la nivelul de dinainte de tăiere, va anula măsurile imorale luat de actualul guvern cu privire la pensiile militare şi alte pensii ocupaţionale, va îngheţa preţul utilităţilor, va impune neimpozitare pensiilor mici şi va face o carte neagră a guvernării Băsescu-Boc. 
 
 În prima lună va creşte salariul minim pe economie la 750-800 RON pe lună. În primul an va reduce TVA-ul la pâine cu 20%, va impozita pe bogaţi şi nu pe săraci, va rezolva toate problemele legate de corupţie în toate domeniile şi pe lângă aceste lucruri frumoase mai sunt menţionate multe altele care va să zică nu înseamnă mare lucru. 

 Că şi eu pot să scuip un turn Eiffel în mărime naturală, să dublez cantitatea de apă din Tisa cu puterea minţii, să îi explic lui Einstein de ce a greşit teoria relativităţii şi să hăcuiesc un mamut cu cleştele de unghii.

Obsesii

Madness by Jazzie Jackie

Madness by Jazzie Jackie

 Eh, am crezut că obsesiile mele au murit, că au dat colţul, au îmbătrânit, expirat, şi pur şi simplu s-au evaporat din colţişorul de minte care le hrănea. Dar mnuu, nici vorbă. Ele dormeau frumos în sus-numitul colţ şi aşteptau stimulul necesar pentru a le dezlănţui. În acest caz, e vorba de un mic discurs pe care va trebui să îl ţin în scurtă vreme. Doar gândindu-mă la oamenii care mă vor asculta, inimioara mea a luat-o razna şi am ameţit. 
 
 Întinsă amărâtă pe canapea, mi-a venit în minte: „Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” şi din nou am apreciat înţelepciunea domnului prof. Necea care ne punea să memorăm versete. Dar nu m-a înveselit defel, ba chiar pe dos. Care va să zică … când vine duhul meu de putere, de dragoste şi de chibzuinţă?!
 
 I-am spus toate astea Înţeleptului. Mi-a răspuns puţin neatent (ceea ce eu nu apreciez): „Vroiai să-ţi pice din cer?”

„Evident!”Doar de unde altundeva… 

Dar se vede după râsul tipic ca de înec al Înţeleptului, că nu acesta e răspunsul la întrebare.

Deci… nu pică din cer.

Totusi este trist in lume…

Acum multi multi ani, tatal meu a angajat un tigan sa sape in curte, iar eu, fascinata, am stat cu el toata ziua si i-am cantat cantece. Am luat si o sapaliga, dar n-am avut spor. El, doar cu cativa ani mai batran decat mine, mi-a povestit cu ochii mari ca va fi sofer intr-o zi si ca are un plan!

De atunci a fost mereu prin gospodarie.

Dupa cum am spus, au trecut multi ani.

Un tigan murdar si jerpelit care arata ca de 35 de ani, m-a salutat astazi familiar cu „Ceau Maria”.Eu cu tot ce aveam pe mine, rochia mea de duminica, poseta de firma si pantofiorii cu dantela, l-am privit impasibil.

Abia cateva minute mai tarziu m-am desmeticit si o durere amara mi-a umplut inima. Intr-un val vartej de emotii mi-am adus aminte tot felul de lucruri de cand eram mici, cum ma dascalea sa ma spal pe maini si ma certa ca stau cocosata si cum aveam impresia ca e cel mai destept.

Nedreptatea inexplicabila a vietii a facut ca unii sa se nasca in colonia de tigani, iar altii in case prospere. Numai Domnul stie cate suflete, cate vise sfaramate se ascund in colonie. Cand aud obisnuitele imprecatii si opinii despre valoarea tiganilor si unde exact ar trebui sa se duca, imi vine sa turb.

Brutalitate

Acum vreo luna, stand intr-o parcare cu Inteleptul si, ironic, vorbind despre motivele pentru care el vrea sa emigreze in Canada, am auzit niste tipete amestecate iar cateva secunde mai tarziu am vazut aparand de dupa un colt un tiganus urmarit indeaproape de o namila care l-a prins de umar si i-a tras cu sete un pumn in spate. Namila i-a urlat sa „adune”. L-a tarat pana la coltul de cladire care l-a ascuns si mai inainte privirii noastre, si l-a imbrancit.
Atunci mi-am dat seama ca sunt mai multi barbati in preajma. Poate erau acolo de dinainte si n-am bagat de seama.
Tiganusul a adunat de pe jos ceva, nu mi-am dat seama ce din cauza distantei, si a dus chestia la cosul de gunoi. A facut de mai multe ori drumul cu capul plecat, tragandu-si mucii si schiopatand tare de un picior. Era descult.
Barbatii adunati intr-un semicerc s-au multumit sa discute grav cu ochii spre copil, iar unul din ei i-a facut un semn obscen.
Cand a terminat, tiganusul a intrat intr-un magazin deasupra caruia scrie balcanic „Anvelope, Amanet, Asigurari, Rechizite, Vopsele”. A iesit dupa doar cateva secunde si toti participantii la scena au disparut dupa colt.
Am simtit ca ma ustura ochii. Mi-am tras nasul copilareste ca sa las lacrimile sa curga libere. Mi se parea ca daca acum nu se intampla ceva, e tare grav. Macar sa curga lacrimi.
M-am intors catre Intelept cu jumatate de inima, si am vazut ca verifica plin de interes roata masinii. Mai apoi ne-am suit in masina si a pus muzica.
Ce se mai poate zice?
Bineinteles ca vrea sa plece. As pleca si eu. Dar motivele pentru care el vrea sa plece sunt tocmai motivele pentru care eu n-as pleca.