Archive for the ‘Putin amarui’ Category

Furia cu ochelari la muzeu

După cum mi se întamplă deseori în muzee, astăzi m-am rătăcit de grup. Din obiect interesant în obiect interesant drumurile mele şi ale prietenilor mei s-au separat. Dar nu m-a deranjat deloc, îmi place să rătăcesc în voie de una singură.

Am băgat de seamă o fibulă şi am stat puţin în faţa ei încercand să-mi amintesc denumirea. Cand mi-am adus aminte, am spus cu voce tare că se cheamă fibulă şi că era folosită ca ac pentru manta.

Un băiat care se uita şi el curios în aceaşi vitrină mi-a atras atenţia că scrie info pe laterale şi am ras amandoi bine. Ne-am plimbat de aici înainte împreună prin muzeu şi tare mi-a plăcut că ştia să explice frumos care era folosul fiecarui obiect. La randul meu i-am arătat ştiinţa mea într-ale ceramicii dacice şi ignoranţa în toate celelalte domenii, îndeosebi într-ale agriculturii.

La ieşire m-a tras de manecă zicandu-mi că vrea să-mi arate ceva. La care scoate din buzunar o bucată de minereu.

Ia uite ce-am găsit.

Mi s-a ridicat tensiunea, abia ieşiserăm dintr-o sală plină cu minereuri de aur.

De unde ai luat-o?

Din muzeu. Vrei şi tu una?

Anunțuri

Détourner les yeux

 

Controlori fioros-suspicioşi, funcţionari plictisiţi, cântece care nu înseamnă nimic, trandafiri manipulaţi şi întinşi ca nişte viermi peste bare de metal în faţa vreunui bloc, vise pe care le-am uitat, filme care ne fascinau când eram mici şi acum sunt doar ok, oameni care se autoanalizează până când se transformă în adulţi suprarealişti, supraponderali, supracondensati, supraseriosi şi supraconcentrati, câini slăbănogi, victime ale rozatoarelor, umbrele rupte şi pline de noroi, bijuterii ruginite, pantofi vechi cu vârful spart prin care ies degete, mereu el cel orb, femeia frumoasă şi grasă din tramvai, biscuiţi cu cafea care n-au gust de cafea, copilul care cere 50 de bani lângă patiserie şi… pfui, câte şi mai câte.

 Par toate să se adune acum în mâinile mele, şi-aş vrea să le îngheţ într-o scriere minunată ca să ţin minte peste veacuri şi poate să înţeleg toate lucrurile amărui şi aleatorii care uneori mă fac să zâmbesc cu inima împărţită între jena care spune: „întoarce-ţi ochii”, şi senzaţia că trebuie să mă uit atent şi că trebuie să simt acut, ca şi când aş primi un pumnal în braţ.

Despre bunul simţ şi toate cele…

 O profesoară care a scos o carte, le-a pus-o elevilor pe bănci fără a-i întreba dacă o vor, i-a informat că le este necesară şi că preţul este de x ron. Cartea este o compilaţie de eseuri ale unor elevi şi foşti elevi ai doamnei profesoare, o compilaţie interesantă doar pentru participanţii la alcătuirea ei. În fond, o carte inutilă pe care un număr mare de copii au fost nevoiţi să o cumpere pentru ca dumneaei să îşi scoată investiţia şi să iasă învingătoare din toată afacerea, pentru că, vezi Doamne, e publicată.
 
 Nici nu a luat în considerare statisticile care spun că mai mult de jumătate din gospodăriile din România o duc de azi pe mâine la limită. 
 
 Caz rar sau e doar aceaşi poveste care se repetă de la începutul şcolilor publice?

Top Gear în America

Fantastic! Cea mai puternica natiune de pe glob.

Dintre comentarii:

burrexkeefAGAIN

1 week ago

This is the backwoods sh*t on the outskirts. The bigger cities are a little more inviting. Still trashy and full of subhuman creatures but the interracial couples, gays and anti-republicans are around. We just keep our mouths shut and stay with our „own kind”: people who’s parents aren’t cousins and with an IQ above 80. Normal is definitely a minority here.

JonnySCE

15 hours ago

haha love it !! and with all due respect, this does portrait a steriotypical american … but i say its cus of religion religion fucked up people and causes a dam lot of wars .. there should be no people like this in the world .. to have them in a small hick town is bad enough they should just not be around!

monsterman261

5 days ago

Hey I actually live in bama so **** you no **** you and your family for calling us out on something the south loves and haits we can’t help it it’s just the way we are

Îmi pare rău

 Sorry seems to be the hardest word.
 
 Ca urmare a educaţiei şi a temperamentului meu, îmi vine uşor să îmi cer scuze.Am observat însă că deseori nu se rentează. În primul rând că greşelile mele sunt, în numeroase ocazii, urmarea faptului că sunt zăpăcită şi deseori cerându-mi scuze,mi se pare absurd că o fac pentru lipsuri înnăscute pe care oricum încerc din greu să le remediez.
 
 În principal însă e pentru că mulţi oamenii nu vor să ierte. Situaţia se repetă tragic de des. 
 
 Spun : ” Imi pare rau” şi persoana lezată nu se întoarce înspre mine cu un zâmbet care spune: „Am şi uitat tot ce s-a întâmplat şi sunt convins că îţi pare rău din suflet”.
 
 În scenariul obişnuit lezatul îşi menţine atitudinea jignită ca pentru a mă convinge că regretul meu nu îl afectează şi nu schimbă cursul planetei. Uneori chiar ţine să recapituleze motivele pentru care e pe drept supărat pe mine şi pentru care îi vine greu să mă ierte.
 
 Odată mi s-a întâmplat ca persoana să părăsească încăperea cu nespus zel. Nu înţeleg asta. Cum să arunci aşa prosteşte la gunoi o relaţie, orice fel de relaţie chiar dacă e vorba doar de colegialitate? 
 
 M-a străfulgerat în timpul unei asemenea şedinţe că furia care se revarsă asupra celui care îşi cere scuze e legată de frustrarea îmbuteliată a reproşurilor care n-au avut ocazia să iasă la iveală înainte, pentru că cei mai mulţi români nu spun „Imi pare rau”. Şi incredibila milă de sine. În sfârşit, cineva îţi arată atenţie şi ţi-a greşit. Aruncă pe el cu coji de cartofi. De parcă a-ţi cere scuze e semn de slăbiciune.
 
 Mulţi nu ştiu cum să se comporte într-o asemenea situaţie. Poate că în general nu se aşteaptă să îţi pară rău. Dacă nu îţi exprimi regretul, găsesc în ei rezerve ca să uite sau te urăsc aprins o vreme pentru ca mai apoi asta să se estompeze într-o simplă antipatie. 
 
 Ce e trăsătura asta urâtă care îi determină pe oameni să dea cu piciorul în cei care vin să îşi ceară iertare?

Oare…#3

Elena Udrea va fi viitorul presedinte al Romaniei?

sau… al GALAXIEI?!!

*pentru detalii privind aceasta tulburatoare veste, mergeti aici.

Tinerii din ziua de azi…

Fragment din articolul „Quo Vadis”, de pe blogul lui Alexandru Mitache.

„Acum vreo 30-35 de ani, mă bucura, desigur, o pereche de Levi’s, dar şi o poezie de Poe, o emisiune duminicală a lui Bernstein, un San Antonio dar şi un Hemingway, o tabară de schi, o partidă de baschet în curtea şcolii, un ceai, un vinil cu Emerson, Lake & Palmer sau cu Cat Stevens, o seară cu o fată… în timp ce acum, pe tineri se pare că nu îi mai bucură decât un GPS mai hoţ, un nou “Counter-Strike”, un Nintendo, un mobil 3G cu ţşpe funcţii (deşi înauntru e ascunsă o amărâtă de cartelă reîncărcabila de 2 euro), sau un iPod cu 5.000 de melodii (house sau rap!) în locul vechiului model, devenit, după nici 6 luni, de cacao, căci n-avea decat… 4.000. Si BANII!”

 Puteţi citi continuarea pe blogul dumnealui la http://alexandrumitache.wordpress.com/2009/03/17/quo-vadis/#comment-1634 

Purcedeţi cu grijă, e un text lung şi apare chiar cuvântul „sinusoidal” fără nici o legătură cu matematica. S-ar putea, dacă faceţi parte din generaţia nouă, să nu îl puteţi parcurge până la capăt.
Nu sunt mândră de comentariile pe care le-am lăsat furioasă. 

Lângă mine cineva cască lung, îşi dă ochii peste cap şi mă anunţă că s-au scris multe despre conflictul dintre generaţii. 

Dar nu e deloc vorba despre conflictul dintre generaţii. Departe de mine să fiu nerespectuoasă cu cei pe care ii consider mai înţelepţi ca mine. 

Dumnealui nu îşi reprezintă generaţia, după cum nici eu nu reprezint generaţia mea. Doar suntem oameni si avem aceleasi slabiciuni in diverse forme, nu văd de ce trebuie să pui o etichetă pe un anumit tip de oameni sau pe o grupă de vârstă.  Mi se pare infantil să generalizezi. „Toţi băieţii sunt aşa de răi cu mine mami!!”,  „Toţi tinerii sunt de doi bani!”.

Trist.

În fond, cel mai deranjant mi se pare faptul că are influenţă.
  
 Oare cum o fi drept?