Şi fusă noaptea…

Eh, fusă noaptea muzeelor şi dusă e minunea ei.

Expoziţia a fost într-adevăr inedită, după cum scria şi în invitaţia pe care am vrut să o postez dar n-o mai găsesc. Au ieşit la iveală cele mai valoroase, lucitoare, frumoase, bine conservate piese.

Abia mi-am găsit suflarea printre toţi intelectualii care s-au condensat nemilos acolo, care mai de care apreciind vocal… etc. Ceva de speriat.

Dar locul are o magie! Aproape am uitat ce frumoase sunt scările. Tata ne ducea tare des la muzeu. Până n-am ştiut ce era un palat episcopal, credeam că pe scările alea s-au plimbat prinţese.

Murphy

Bad people are punished by society laws and good people by Murphy laws.
Or so a joke says.
Asta imi aminteste de genul de mentalitate de basm, ca exista personaje pozitive si negative.

Si in ciuda marsaviilor pe care fiecare om le savarseste in mod inevitabil, fiecare se crede personajul pozitiv. In cuvintele aproximative ale lui Gheorghidiu… in cursul istoriei universului drama mea nu inseamna nimic, dar pentru mine lucrurile astea marunte sunt mai importante decat razboaiele pentru cucerirea chinei sau exploziile unor astrii.

Cum as putea fi personajul negativ daca in filmul asta tin atat de mult cu mine?

Raspunsul e, dupa cum a spus Camus, in casa mare si alba in care vom sfarsi cu totii. E ingramadeala si e frig si nu poti respira.

$h*! My Dad Says

Cartea asta sună grozav.

Bătrânul e un geniu.

Poate înţelege cineva femeile?

Eu una nu pot.

Un om se plimba într-o zi pe plajă adâncit în rugăciune. Dintr-o dată a spus cu voce tare… „Doamne, împlineşte-mi o dorinţă!”

Brusc s-au adunat nori deasupra lui şi într-o voce cutremurătoare Domnul i-a spus:

„Pentru că ai încercat să-mi fii credincios în toare felurile, îţi voi îndeplini o dorinţă.”

Omul s-a gândit o vreme, apoi i-a cerut Domnului să construiască un pod până în Hawaii.

Domnul i-a răspuns… „Cererea ta e foarte materialistă. Mai stai câteva minute şi gândeşte-te la o dorinţă care să mă glorifice.”

Omul a stat si s-a gândit multă vreme. În cele din urmă:

„Doamne, aş vrea să înţeleg femeile. Vreau să ştiu ce simt, ce gândesc când refuză să-mi vorbească, de ce plâng, ce vor când spun într-o doară „nimic” şi cum pot face o femeie cu adevărat fericită.

Câteva minute mai târziu Domnul a spus…

Şi podul să fie cu două sau patru benzi?

Banc preluat de pe Fayrouz break room.

Dearest Evgheni

Dearest Evgeny,

 I write to you, it is all I can do. And now I know it is in your power to punish my presuming heart. Yet if you have one drop of pity, you’ll not abandon me to my unhappy fate.

I am in love with you and I must tell you this or my heart, my heart which belongs to you, will surely break. I would never have revealed my shame to you, if just once a week I might see you. Exchange a word or two and then think day and night of one thing alone til our next meeting. But you’re unsociable, they say, that the country bores you. Is it true? Does the country bore you?

Sometimes I wonder that you ever visited us. Why, I’d never have known you or known this agony and fever. I know that all my life’s been leading me to this union with you. I recognised you at first sight and knew with certainty. I said to myself, It’s him, he has come.

Help me, resolve my doubts. Perhaps all this is nonsence, emptiness, a delusion and quite another fate awaits me. Imagine it, I’m here alone half out of my mind. I dread to read this over, my secret longing. I know that I can trust your honour, though I feel faint from shame and fear.

Tatyana

Doamne… ce cruntă suferinţă e să stai ca pe raft, aşteptând să fii aleasă.

Căsuţa cu scrisori 5

Dragă Lia,

Am atâtea să-ţi spun… chiar şi după ce-ţi scriu, mă duc la culcare şi încă îţi povestesc lucruri în minte. Îţi povestesc lucruri pe care n-aş vrea să le scriu vreodată, să nu le ştie nimeni.

Însă nu pentru că mi-e ruşine de gândurile mele, de cele mai multe. Mi-e doar… aş vrea ca nimic despre mine să nu fie ca o carte deschisă. Stăpânirea de sine îmi pare a fi cea mai satisfăcătoare senzaţie socială, e pură aroganţă şi hrană pentru aroganţă. După cum spunea Coco Chanel… elegance is refusal.

Aşa că… îţi voi povesti acum despre moartea unui porc. Ar trebui să-ţi spun că în tot timpul îţi voi povesti numai lucruri care mă fac să mă simt grozavă, chiar dacă sunt sau par autopunitive.

Unchiul meu a tăiat un porc şi am evitat să fiu de faţă. Când am intrat în casă mi-am ferit ochii de masa pe care era pusă carnea, dar toate gingăşiile astea sunt rodul educaţiei şi, cred eu, a imaginaţiei care îşi impune senzaţii. Am predat copiilor empatia atât de multă vreme că m-am obişnuit să am empatia unui copil. Intr-o anumită măsură, ne educăm să avem un anumit tip de răspuns emoţional. Ştim cum să răspundem în cazul X şi Y.

Cum ar fi dacă le-am inversa? Dacă aş decide că suferinţa mă lasă rece, în mod raţional… nu aş putea să îmi urmez raţiunea?

Mi-e groază de păianjeni, dar m-am ambiţionat să ţin unul în mână. De ce ar fi altfel cu alte sentimente…?

Gândindu-mă la asta şi la consecinţe… m-am întrebat de unde ar începe apatia? Şi m-am gândit la porc, l-am auzit zvârcolindu-se, i-am auzit ţeasta crăpând şi în mintea mea m-am întors să-l văd, i-am privit fix boticul amuşinând până ce i s-a oprit creierul.

Gândurile mele mă alarmează. O iau razna.

Ioana

Pick up lines

După ce am citit postul Piratului cinefil, mi-au venit în minte multe multe replici. Preferata mea e din Defiance, un film despre rezistenţa antinazistă din Belarus.

Why is there a rule against women having guns?”

„What do women need guns for?”

„Protection”

„Women have men for protection.”

…she murmurs… „I want protection..”