Posts Tagged ‘căsuţa cu scrisori’

Căsuţa cu scrisori. Încă o aberaţie.

Dragă Lia,
Plouă mărunt mărunt de zici că se izbesc mulţime de musculiţe de ferestre. E aşa un sunet calmant, îmi şopteşte… „shhh, totul e exact aşa cum trebuie, dar trebuie să fii puţin tristă”.
De ce îţi scriu acum, te întrebi… de ce sunt chinuită acum?
Cum te pot face să înţelegi frustrarea mea? Mi-e teamă că n-am cum, nu pentru că nu sunt cuvinte… vezi tu asta e tragedia, cuvinte sunt dar nu le pot alătura cum trebuie, vopsea este dar nu mă ascultă mâinile.
Cred că m-ar binedispune enorm să golesc tuburile de vopsea pe podele.  Vezi ce-mi trece prin cap.
De la atâta ironie îmi vine să mă resemnez. Tragic da. Am darul de a aprecia, cunosc, simt până în fundul sufletului şi merg acasă golită de sens, frustrată, cu poftă de gesturi teatrale.Hah! Îmi imaginez numai ce satisfacţie aş avea dacă aş goli tuburile de vopsea pe podea. Ca un savant nebun. Cred că m-ar binedispune enorm.
E un lanţ prins de gât ce mă trage în spate.
Nu ştiu de ce am iluzia asta că există un loc unde aş putea să ies din mintea mea şi să fiu … nu neapărat fericită dar să ies din mintea mea.
Ioana

Căsuţa cu scrisori 5

Dragă Lia,

Am atâtea să-ţi spun… chiar şi după ce-ţi scriu, mă duc la culcare şi încă îţi povestesc lucruri în minte. Îţi povestesc lucruri pe care n-aş vrea să le scriu vreodată, să nu le ştie nimeni.

Însă nu pentru că mi-e ruşine de gândurile mele, de cele mai multe. Mi-e doar… aş vrea ca nimic despre mine să nu fie ca o carte deschisă. Stăpânirea de sine îmi pare a fi cea mai satisfăcătoare senzaţie socială, e pură aroganţă şi hrană pentru aroganţă. După cum spunea Coco Chanel… elegance is refusal.

Aşa că… îţi voi povesti acum despre moartea unui porc. Ar trebui să-ţi spun că în tot timpul îţi voi povesti numai lucruri care mă fac să mă simt grozavă, chiar dacă sunt sau par autopunitive.

Unchiul meu a tăiat un porc şi am evitat să fiu de faţă. Când am intrat în casă mi-am ferit ochii de masa pe care era pusă carnea, dar toate gingăşiile astea sunt rodul educaţiei şi, cred eu, a imaginaţiei care îşi impune senzaţii. Am predat copiilor empatia atât de multă vreme că m-am obişnuit să am empatia unui copil. Intr-o anumită măsură, ne educăm să avem un anumit tip de răspuns emoţional. Ştim cum să răspundem în cazul X şi Y.

Cum ar fi dacă le-am inversa? Dacă aş decide că suferinţa mă lasă rece, în mod raţional… nu aş putea să îmi urmez raţiunea?

Mi-e groază de păianjeni, dar m-am ambiţionat să ţin unul în mână. De ce ar fi altfel cu alte sentimente…?

Gândindu-mă la asta şi la consecinţe… m-am întrebat de unde ar începe apatia? Şi m-am gândit la porc, l-am auzit zvârcolindu-se, i-am auzit ţeasta crăpând şi în mintea mea m-am întors să-l văd, i-am privit fix boticul amuşinând până ce i s-a oprit creierul.

Gândurile mele mă alarmează. O iau razna.

Ioana

Căsuţa cu scrisori

În următoarele luni am să scriu o poveste sub formă de scrisori. Ioana îi scrie în fiecare săptămână Liei, prietena ei din copilărie. E o provocare pentru anul 2011 şi sper că vor fi în total 50 de scrisori.

                                                                                                                      20 martie 2006, Oradea

Dragă Lia,

Îţi scriu această scrisoare de lângă copacul plin de bube în care ne prefăceam că trăieşte o vrăjitoare. Mai ştii? Se mai văd cuiele în el, numai că sunt înconjurate de scoarţă groasă şi nu se mai pot scoate. Poate sunt cuiele noastre, sau poate copiii de aici ne-au continuat tradiţia.

Alexandru m-a luat prin surprindere în după-masa asta, a venit la şcoală chiar înainte să plece copii şi nici măcar în maşină n-a vrut să îmi spună unde mergem.

M-a surprins că deşi peste tot se construieşte, aici locurile nu s-au schimbat prea mult, atâta tot că în faţa hotelului părăsit e acum un teren de golf. Dar podul e tot curbat la mijloc, de pe case se decojeşte tencuiala şi pământurile colorate de pe deal sunt împărţite în dreptunghiuri şi pătrate şi L-uri.

Lângă mine Alexandru stă întins cu ochii închişi şi mâinile sub cap. Are o expresie liniştită, zâmbeşte închipuindu-şi că mi-a făcut o mare bucurie.

Aş vrea să plecăm, dar mi-e prea lene să vorbesc şi-apoi m-a cuprins o stare de paşnică nefericire în care dacă tot am intrat, e mai comod şi romantic să stau lângă un copac bubos decât în maşină.

Tu ce ţii minte din locurile astea? Eu nu am decât amintiri care acum mă fac să-mi strâng dinţii laolaltă. Ah, odată am înţepat un şarpe cu o cariocă. Sigur, pe-atunci era distractiv.

Abia aştept să aud gândurile tale.

Ioana