Posts Tagged ‘De Moi’

Un fleac… m-au ciuruit

Maria se plimba cuminte pe lângă Universitate, ţinându-şi paltonul pe braţele încolăcite. Era cald bine şi se gândea senină la toate prostiile pe care le-ar face dacă nu ar trebui să se prezinte la cursuri într-o zi atât de frumoasă.

 Taman când trecu pe lângă casa aceea de zici că e bântuită… simţi pişcături repetate în burtă. Şi-a coborât repede ochii şi ce văzu între palton şi stomăcel? Multe multe biluţe roşii… Şi-a întors privirile înspre casa bântuită şi a zărit , sau poate doar şi-a imaginat că a zărit mişcare în spatele perdelelor.

 În concluzie, un lucru are Maria de zis, bineînţeles fără gânduri răzbunătoare în legătură cu asasinul din casa bântuită.

 Vreau şi eu pistol cu bile…

Anunțuri

Când o să mă învăţ minte?

Nu poţi umbla cu ei Maria. De ce îţi cumperi!?

😀 they’re so pretty

Obsesii

Madness by Jazzie Jackie

Madness by Jazzie Jackie

 Eh, am crezut că obsesiile mele au murit, că au dat colţul, au îmbătrânit, expirat, şi pur şi simplu s-au evaporat din colţişorul de minte care le hrănea. Dar mnuu, nici vorbă. Ele dormeau frumos în sus-numitul colţ şi aşteptau stimulul necesar pentru a le dezlănţui. În acest caz, e vorba de un mic discurs pe care va trebui să îl ţin în scurtă vreme. Doar gândindu-mă la oamenii care mă vor asculta, inimioara mea a luat-o razna şi am ameţit. 
 
 Întinsă amărâtă pe canapea, mi-a venit în minte: „Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” şi din nou am apreciat înţelepciunea domnului prof. Necea care ne punea să memorăm versete. Dar nu m-a înveselit defel, ba chiar pe dos. Care va să zică … când vine duhul meu de putere, de dragoste şi de chibzuinţă?!
 
 I-am spus toate astea Înţeleptului. Mi-a răspuns puţin neatent (ceea ce eu nu apreciez): „Vroiai să-ţi pice din cer?”

„Evident!”Doar de unde altundeva… 

Dar se vede după râsul tipic ca de înec al Înţeleptului, că nu acesta e răspunsul la întrebare.

Deci… nu pică din cer.

Febră

 Ne-am luat şi ne-am dus… la munte.  Am mers şi-am mers sfidând cerul ce se întuneca morocănos, am mers până ce am dat de-un lac . Tocmai la ţanc a şi început ploaia să ne biciuie, de-a dreptul să ne biciuie, cu stropi mari, rapizi şi reci. Am fugit sub un molid bătrân şi ne-am lipit cu spatele de trunchi. Rădăcinile au început să se zvârcolească sub picioarele noastre şi-mi păru că aud un murmur din pământ. Îmi păru, îmi păru. Mi s-a părut.
 Curând acele s-au îmbibat cu apă şi picuri grei au început să se prelingă pe trunchi ca şerpii, ca şerpi roşii. M-am îndepărtat îngheţată, te-am tras după mine cu spaimă şi am luat-o la fugă-nspre lac. De ce fugim înspre lac? Am luat-o la fugă în direcţia opusă. Cu o mână îmi ţineam jacheta peste cap, cu o mână te ţineam pe tine, îmi intra apa prin mânecă şi mi-era frig de mama focului. Mi-am dat seama atunci că fugim de lac. Că lacul vine şi că o să ne acopere. Mi-am pierdut un balerin şi ai ţipat cu furie să fug, de ce port balerini şi că o să ne acopere. Am fugit ore întregi şi deşi fugeam împotriva lacului, mă tot regăseam liniştită lângă trunchi, de unde trebuia s-o luăm din nou de la capăt; iar spre sfârşit, îmi părea că nu mai suntem, că fug de una singură.

Am crescut de tot!

 

Compliments to my dearest Jeanne.