Posts Tagged ‘persuasiune’

Persuasiune

Cele mai cunoscute ecranizări ale romanului lui Jane Austen sunt din 1971, 1995 şi 2007. Personal nu am apreciat ecranizarea din 1971; cele din 1995 şi 2007 mi s-au părut mult mai bune, cu unele rezerve.

untitled4E vorba despre povestea de dragoste dintre Frederick Wentworth şi Anne Elliot, fiica unui aristocrat. Ei plănuiesc să se căsătorească dar, la sfatul rudelor şi a prietenilor nemulţumiţi de statutul lui social şi financiar, ea rupe logodna. Opt ani mai târziu cei doi se reîntâlnesc. Ceea ce urmează e o poveste frumoasă despre ataşament profund, înţelegere, prieteni şi snobism.

În versiunea din 1995 cu Amanda Root şi Ciaran Hinds toate sunt acolo unde Jane Austen le-a pus, respectă romanul şi e finuţ, nu e ostentativ. Actorii sunt foarte bine aleşi cu excepţia actriţei care o joacă pe Anne, părerea mea. Amanda Root e o actriţă grozavă, dar Anne trebuie să aibă 27 de ani, nu 40 de ani.

Actriţa care o joacă pe Mary Musgrove e foarte bună, foarte credibilă în iubirea nemărginită pentru persoana ei. Şi celelalte personaje secundare sunt grozav reprezentate. Asta e genial la ecranizările făcute de BBC, nu folosesc actori mediocri.

Ecranizarea din 2007, creaţie ITV, a fost mult mai distractivă, modernă şi reuşită din punct de vedere vizual. Actorii principali au făcut o treabă minunată, dar actorii secundari au fost mediocri. În sfârşit, filmul ar fi fost grozav dacă s-ar fi sfârşit cum a vrut Jane Austen să se sfârşeascăpersuasion2007. Dar circumstanţele în care Anne află că Wentworth încă o iubeşte sunt schimbate radical.

Cu intenţia de a-l găsi şi a-i mărturisi iubirea arzătoare, ea începe să fugă în căutare aproape imediat ce el iese din casă. El abia a ieşit din casă. Nu are aripi şi totuşi Anne fuge şi fuge şi nu reuşeşte să-l prindă. Singura explicaţie este că fuge în direcţia greşită. Deci Anne fuge ca un alergător olimpic în direcţia greşită şi prietena ei invalidă, mrs Smith care nu-şi putea folosi picioarele, începe să fugă împreună cu ea spunându-i de faptele rele ale d-lui Elliot.

Acestea fiind spuse, ambele ecranizări au punctele lor tari şi mi-a făcut plăcere să le revăd. Nu aş putea spune că una e mai bună decât cealaltă pentru că ambele au minusuri, dar împreună ar face un film bun.

Anunțuri

Te iubesc, dar nu eşti destul de bun …

Recitesc, deşi nu prea am timp şi spor, una din cărţile mele preferate, Persuasiune. Tema principală a cărţii este, după cum reiese şi din titlu, persuasiunea. E drept sau nu să intervii în viaţa cuiva drag şi să-l convingi să urmeze o cale pe care nu şi-o doreşte?

O dezbatere aici ar scoate multe la iveală cred, dar nu asta urmăresc.

Povestea este despre Anne Elliot, fiica neapreciată a unui membru important din nobilimea britanică la începutul secolului XIX. Un tânăr şi sărac ofiţer vrea să se însoare cu ea, dar dezaprobarea familiei şi a naşei ei pe care o iubeşte mai presus de oricine, o convinge să rupă logodna. Şapte ani mai târziu, ofiţerul a devenit un om important şi o reîntâlneşte fără sentimente cordiale, dar cu emoţie pe Anne care s-a urâţit între timp din cauza tristeţii. Totuşi, în stilul lui Jane Austen, totul se termină cu bine şi fata se mărită la sfârşit. Citește în continuare

„I just stop being sick and be awesome instead.”

„Whenever I’m feeling sick, I just stop being sick and be awesome instead. True story.”

Barney Stinson, How I met your mother.

După cum spuneam ieri, am răcit şi nu pot face nimic. Aveam proiecte atât de frumoase pentru săptămâna asta şi rând pe rând mi s-au scurs ca nisipul printre degete.

Dar nu sunt plictisită deloc, pentru că eu, fata cu cel mai frumos nume, am o listă de cărţi pe care le citesc când sunt bolnavă sau supărată sau bolnavă şi supărată.

Shakespeare, Mult zgomot pentru nimic.

Dodie Smith, I capture the castle

Jane Austen, Persuasiune.

Tudor Muşatescu, Teatru.

În final dar nu în ultimul rând, preferata mea,

Alistair Maclean, Forţa 10 din Navarrone.

Ca să închei, nu e aşa rău să fii bolnav.